Astăzi se dă START proiectului de mediu „Casa Verde” în care românii pot primi de la stat suma de 20.000 de lei

0
1291
Astăzi se dă START proiectului de mediu „Casa Verde” în care românii pot primi de la stat suma de 20.000 de lei

Statul a pus la bătaie pentru proiectul „Casa Verde” din acest an nici mai mult nici mai puțin de 650 de milioane de lei. Din acești bani, românii pot primi maximum 20.000 de lei pentru a-și instala panouri fotovoltaice pe case.

Scopul proiectului este de a reduce consumul de resurse naturale neregenerabile și de a folosi în schimb o resursă naturală inepuizabilă și anume soarele. Pe lângă acesta, un alt scop este de a scădea emisiile de gaze cu efect de seră, de a sporii calitatea aerului și de a crește eficiența energetică.

În cazul în care, suma de care are nevoie un cetățean pentru achiziționarea panourilor fotovoltaice depășește suma de 20.000 de lei, atunci acesta va trebui să suporte partea care depășește suma. Această finanțare acoperă maximum 90% din totalul cheltuielilor eligibile, iar suma finanțată se va scădea de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, diferența fiind suportată integral din surse financiare proprii de către beneficiarul final.

Pentru a se putea bucura de această sumă nerambursabilă, doritorii trebuie să țină cont de faptul că cheltuielile eligibile presupun achiziționarea unui sistem întreg de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3kWp. Acest sistem complet presupune:

  • panouri fotovoltaice;
  • invertor/invertoare;
  • materiale conexiuni;
  • structura de montaj a sistemului;
  • modul de comunicație;
  • contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice şi care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic;
  • tablou electric curent continuu/curent alternativ;
  • cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din costurile echipamentelor și instalațiilor electrice;

TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi Autoritate sunt considerate eligibile, informează AFM – Administrația Fondului pentru Mediu.

AFM a publicat deja lista instalatorilor validați în cadrul proiectului „Casa Verde.”. ( Lista o puteți vede dând click AICI)

Cei 650 de milioane de lei sunt împărțiți pe regiuni, astfel că doritorii trebuie să se înscrie la unul dintre instalatorii validați din lista AFM și să verifice câte proiecte sunt disponibile în regiunea sa.