Honda oprește vânzările de mașini care au motor diesel în Europa

0
1300
Honda oprește vânzările de mașini care au motor diesel în Europa

Honda Motor Co Ltd a declarat că dorește să elimine treptat din oferta sa toate automobilele care sunt dotate cu motor diesel până în anul 2021, dorind să producă în mare parte doar automobile cu propulsie electrică.

Această decizie a venit din dorința de a respecta reglementările care vizează emisiile poluante. Conform planului companiei cu o strategie pe termen lung, acesta prevede ca până în anul 2030 producția de automobile electrice să reprezinte două treimi din totalul liniei sale de produse. Până în prezent, producția de automobile electrice Honda este de mai puțin de 10%.

Uniunea Europeana pune o restricție drastică pe emisiile de CO2 date de automobile

Uniunea Europeana a decis ca până în anul viitor, emisiile de CO2 să fie reduse la 95 g/km pentru 95% dintre autoturisme. În momentul actual media de emisii este de 120,5 g/km, valoare crescută recent din cauza preferinței consumatorilor pentru automobile de tip SUV.

Uniunea Europeana a declarat că până în anul 2021, toate automobilele noi din Uniunea Europeana sunt obligate să respecte aceste condiții.

Honda se confruntă cu o cerere în scădere pentru automobilele cu motoare diesel, iar aceste noi reglementări date de Uniunea Europeană privind emisiile poluante au dus la o perspectivă redusă de producție în teritoriul Europei.

Totodată, Honda a declarat în februarie că o să închidă sigura uzină auto britanică pe care o are până în anul 2021, fapt ce duce la o pierdere de 3.500 de locuri de muncă.