Se are în vedere alocarea alocației copiilor sub formă de vouchere după modelul statelor dezvoltate

0
981
Se are în vedere alocarea alocației copiilor sub formă de vouchere după modelul statelor dezvoltate

Violeta Alexandru, ministrului propus al Muncii și Protecției Sociale, susține că alocația copiilor de multe ori este folosită și pentru alte cheltuieli care nu au de-a face cu produsele necesare creșterii unui copil, iar uneori, banii de alocație sunt jucați și la păcănele de către părinți .

„Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceștia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele.” A declarat Violeta Alexandru pe pagina personală de Facebook.
Violeta Alexandru declară că în Constituția României este garantat dreptul copilului la alocație, doar că este datoria autorităților să găsească cea mai bună decizie pentru a se asigură că banii chiar sunt folosiți în scopul satisfacerii nevoilor copiilor. Aceasta oferă nenumărate exemple despre modul de administrare al alocațiilor de către alte state Europene, iar soluția propusă, de oferire de vouchere, este un model luat de la celelalte state.

Florin Cîțu, ministrul propus al Finanțelor, se declară interesat de această soluție avantajoasă și dorește să o aibă în vede – „Majorarea a fost amânată pentru că a venit fără surse de finanţare. A fost un amendament aruncat în ultimul moment fără sursă de finanţare. Dacă erau responsabili, trebuia să vină şi cu sursa de finanţare.

Vom căuta şi vom găsi bani şi pentru creşterea alocaţiilor din august 2020.

Propunerea domnului premier este o propunere interesantă, este un sistem folosit şi în SUA pentru a se asigura că banii nu vor fi folosiţi de părinţi în alte scopuri şi vor fi direcţionaţi către sănătate, educaţie etc. Este un sistem folosit şi în SUA şi în Finlanda. Nu e o încă o decizie. S-a mai discutat despre acest lucru, cred că mai multe detalii are doamna ministru de la Muncă (ministrul Muncii, Violeta Alexandru). Este o variantă pe care eu aş susţine-o dacă este o decizie să mergem în această direcţie. Dar nu înseamnă că sunt bani mai puţini. Vouchere înseamnă tot bani. Vrem să ne asigurăm că aceşti bani sunt folosiţi în beneficiul copiilor şi nu în alte scopuri.”