IMM-urile se confruntă cu 2 mari probleme: concurența neloială și scăderea cererii interne

0
1173
IMM-urile se confruntă cu 2 mari bariere - concurența neloială și scăderea cererii interne

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenorial au realizat studiul denumit Carta Albă pe un eșantion de 800 de manageri și antreprenori din IMM-urile România.

Finalul studiului a fost unul devastator: companiile mici și mijlocii se confruntă cu concurență neloială și cu o scădere a cererii interne în parcursul lor spre o dezvoltare durabilă în lumea afacerilor autohtone pe orice segment.

În urma datelor din studiu, reiese faptul că pentru companiile mici și mijlocii din România una dintre probleme întâmpinate este concurența neloială care deține un procent de 4 %, iar o altă problemă cu o însemnătate considerabilă este scădere cererii interne, care deține un procent de 45 %.

Pe lângă aceste mari bariere întâmpinate de către IMM-uri, mai sunt luate în considerare si:

  • Creșterea cheltuielilor – 43%
  • Fiscalitate excesivă – 43%
  • Infrastructură precară – 35%
  • Corupție – 34%
  • Credite bancare cu costuri ridicate – 29%

Viorica Dăncilă, prim- ministrul României, consideră că trebuie să existe un dialog continuu între mediul de afaceri românesc și reprezentanții statului deoarece au interese comune: dezvoltarea mediului de afaceri și a mediului economic. Totodată, aceasta susține că IMM- urile din România trebuie să înceapă exportul dacă vor profit: „Există cerere pentru serviciile şi produsele de calitate şi ar trebui să ne uităm la pieţele emergente, unde marjele de profit sunt mai mari…. Pentru încurajarea investițiilor private, am facilitat accesul la finanțare prin două măsuri şi avem în vedere să facem şi alte programe pentru susținerea mediului de afaceri. Am făcut progrese pentru a stimula investițiile prin reducerea taxelor, reducerea birocrației, prin digitalizare, iar la infrastructură am eliminate barierele. Pentru a diminua dificultățile IMM-urilor de a-şi găsi forță de muncă, am crescut salariul minim pe economie şi am stimulat investițiile prin programe cu fonduri de la stat şi fonduri europene.”